Sărbătorind Limba Română, într-un septembrie arzător, la “Viitorul Român”

Alături de alte autorităţi şi instituţii publice, de reprezentanţe diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, Societatea Culturală “Viitorul Român” a organizat, pe 14 septembrie 2014, pentru al doilea an consecutiv, o serată festivă închinată Zilei Limbii Române.

 

more photos

“Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicul a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană”, afirma cândva Petre Țuțea. Filosoful esenței sufletului românesc vedea în limba română mai mult decât o înlănțuire de cuvinte. În graiul său, românul se regăsește ca adevăr înrădăcinat în istorie, în amintire, în dor. Limba învățată de la părinți e vie și complexă, pentru că ea definește identitatea individului, ea se moștenește și se lasă moștenire. Românii trăitori departe de patria limbii native își gândesc graiul matern fie ca pe un dat cultural iubit și cultivat, fie, din nefericire, ca pe o reminescență adesea poluată sau ignorată a unui timp condamnat uitării

Pentru a reaminti tuturor, prin “necuvintele” lui Nichita, “ce patrie minunată e această limbă” și pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională, ziua de 31 august a fost proclamată, prin legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române, în numele celor 28 de milioane de vorbitori ai săi din toată lumea.

 

Septembrie e de obicei dogoritor în California, iar ziua de 14 s- a întâmplat a fi neobișnuit de caniculară. La umbra copacilor bătrâni și a corturilor albe din grădina familiei Kloes s-au reunit în jur de 70 de invitați curajoși, pe care căldura extremă nu i-a făcut să renunțe la bucuria sufletească și intelectuală oferită de o după-amiază închinată cuvântului și muzicii românești.

Doamna Kloes a deschis festivitatea atât ca președinte al “Viitorului Român”, cât și în calitate de gazdă, mulțumind celor prezenți pentru participarea la cea de a doua ediție a sărbătoririi Zilei Limbii Române de către societatea noastră. Ionela Kloes a dat apoi citire mesajului Excelenței Sale Iulian Buga, Ambasador al României la Washington, care a remarcat perseverența cu care Societatea Culturală “Viitorul Român” contribuie, prin acțiunile cultural-educative organizate cu consecvență, la păstrarea calității limbii române în toată diversitatea, bogăția și forța sa expresivă. Invitat în continuare de către doamna Kloes să ia cuvântul, domnul Eugen Chivu, Consul General al României la Los Angeles, a felicitat “Viitorul Român” pentru organizarea celei de a doua sărbătoriri a Zilei Limbii Române în cadrul diasporei din sudul Californiei.

Invitat de onoare al serii, reputatul scriitor Petru Popescu a întâmpinat publicul cu un salut nostalgic, din perspectiva trecerii ireparabile a timpului, contracarată de stolul cuvintelor și de bagajul amintirilor. Autor a numeroase volume, atât în română, cât și în

engleză, îndrăgit de cititorii săi în ambele ipostaze, Petru Popescu își lansase, în 2010, romanul în limba română “Supleantul” tot în cadrul unei serate literare la “Viitorul Român”. Autorul și-a destăinuit celor prezenți uimirea și revelația pe care o trăise, scriind “Supleantul”, în fața ușurinței și fluenței cu care își regăsise dexteritatea mânuirii limbii materne, dupa 30 de ani de activitate scriitoricească în engleză. În romanul său, Petru Popescu sintetizează, cu o simplitate măiestrit grăitoare, puterea de expresie a cuvântului și a timpului, “materia sa de predilecție”:

” Cineva a vorbit, a povestit, a minţit, a mărturisit, a ţipat, a trăit. Şi-­‐a luat adio. Ce nu s-­‐a pus în vorbe atunci, s-­‐a spus mai târziu fără voce. Gândurile sunt cuvinte”.

În romanul “Supleantul”, scriitorul invita cititorul la un “ospăț al timpului tinereții noastre”. Vorbind celor prezenți, Petru Popescu a cuprins însăși esența scrierii sale:

“Trăim nesățios și acum. Trăim nesățios, în loc de decenii, doar ani. În loc de viața din perspectiva tinereții, deci nesfârșită, trăim ce rămâne, deci timpul ultim, cel mai plin de înțeles”.

Doamna profesoară Ileana Costea a continuat seria vorbitorilor cu un discurs plin de aplomb, umor și sinceritate autoironică. Spre deosebire de domeniul umanist, observa Ileana, specialiștii în domenii tehnice, inundate de “cărți cu numere”, sunt dezavantajați în procesul menținerii vivacității limbii. Sub impactul atotstăpânitor al englezei,

folosite în fluxul zilelor, anumite cuvinte precum “rezervație”, “audiență” sau “a introduce” ajung a fi folosite în context necorespunzător. Ileana Costea s-­‐a mai referit și la imposibilitatea traducerii unor cuvinte-­‐concepte pur românești precum “doină” sau “dor”, după cum unele aspecte culturale conținute în arealul limbii nu pot fi niciodată asimilate complet de către un emigrant.

Doamna Ștefania Magidson, președinte al Fundației “Blue Heron” și coautoare a romanului “În căutarea Magicianului Alb”, ne-­‐a vorbit în continuare despre importanța pe care a acordat-­‐o, de-­‐a lungul vieții sale americane, păstrării limbii române nealterate, dumneaei emigrând în America la adolescență. În cazul Ștefaniei, limba română a rămas doar limba vorbită în familie și impulsionată de lectură asiduă a unui autodidact transplantat într-­‐o cultură anglo-­‐saxonă. Atunci când a devenit scriitoare în limba maternă, a constat și ea cât de profunde sunt rădăcinile limbii române în conștiința culturală a fiecaruia dintre noi.

Ni s-­‐a alăturat apoi prin Skype, din Melbourne, domnul Ben Todică, scriitor, om de radio și cineast, vorbind despre mândria de a fi un promotor al menținerii vie a limbii române în lumea australiană.

Publicul a avut, spre sfârșitul seratei, plăcerea de a asista la un adevărat “finis coronat opus”: un program artistic susținut, cu real profesionism, de talentații artiști Diana Busuioc și Sebastian Gagyi. Diana a citit povestirea “Oculus” a Ancăi Adumitroaie, urmată de o redare îmbibată de autentic a monologului Nastasiei din comedia tragică “Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu. La rândul său, Sebastian Gagyi a recreat atmosfera miraculoasă a folk-­‐ului românesc

promovat de clasici ca Nicu Alifantis sau Tudor Gheorghe, personalizând-­‐o cu o voce de o subtilitate caldă și o reală măiestrie interpretativă pe strunele chitării.

În timp ce se răcoreau cu limonadă proaspătă și degustau felurite aperitive apetisante și salate de sezon, invitații se lăsau mângâiați de seară și de o oarecare îmblânzire a vipiei de septembrie. Festivitatea s-­‐a concluzionat cu proiecția unui film documentar dedicat celebrării Zilei Limbii Române în România și în Republica Moldova, unde, nu trebuie să uităm, limba română se sărbătorește pe 31 august încă din 1990.

Abilitatea unui popor de a se autodefini este conferită, într-­‐o măsură covârșitoare, de demnitatea de a-­‐și fi conservat o limbă unitară de-­‐a lungul secolelor de istorie, limbă care se constituie ea însăși într-­‐un liant cultural și etnic, “întâiul mare poem al unui popor”, cum o numea Lucian Blaga.

Pentru poetul basarabean Grigore Vieru, demnitatea de a te recunoaște în propriile rădăcini istorice și lingvistice a devenit obiectul unei lupte acerbe; poetul, militant și tribun viager al permanenței cuvântului românesc în dizgrație, scria despre esența sufletească a limbii române cu durere, modestie și har incontestabil:

“În limba ta ți-e dor de mama,/ Și vinul e mai vin, și prânzul e mai prânz,/ Și doar în limba ta poți râde singur,/Și doar în limba ta te poți opri din plâns./ Iar când nu poți nici plânge și nici râde,/ Când nu poți mângâia și nici cânta,/ Cu al tău pamânt, cu cerul tău în față,/ Tu taci atuncea tot în limba ta.”