Jon Cepoi 2016-02-24 (1 of 1)

Bună seara,
Cu umilinţă şi onoare mulţumesc  Stelei pentru această oportunitate de a vorbi în seara această.
Este un moment greu pentru familie, prieteni şi toţi cei care am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Jon.
Personal, eu şi soţul meu Victor, i-am cunoscut pe Jon şi Stela în toamna anului 1980, când ne mutasem doar cu câteva luni în urmă din Chicago.   În afară de rudele noastre, nu cunoşteam nici o familie de români în zona Los Angeles.
Dar, întrebând în stînga şi-n dreapta, am aflat că va avea loc un Bal Românesc, susţinut de Societatea Viitorul Român. Nu am pierdut ocazia, şi am participat la această petrecere.  Şi, acest lucru a fost începutul…
Contribuţiile şi sucesele comunităţii Româno-Americane din Sudul Californiei putem să le atribuim lui Jon Cepoi.   După cum mulţi dintre dumneavoastră ştiţi, Societatea Viitorul Român a fost înfiinţată în anul 1926 când Jon avea numai 3 ani!
Este organizaţia cea mai veche, de la vest de Mississippi şi anul acesta, sărbătorim 90 de ani de existenţă!  Faptul că această organizaţie  a supravietuit atâţia ani, este în cea mai mare parte datorită lui Jon.  El a fost stâlpul acestei societăţi.
A fost Preşedinte timp de 20 de ani!  Pe parcursul acestor ani, Jon a lucrat cu un entuziasm feroce de a aduce noi membrii, de a promova cultura şi arta României, şi de a aduna cât mai mulţi Români împreună!
Jon a avut viziune şi a înregistrat organizaţia în Statul California, ca entitate separată şi de sine stătătoare, cu statut de “non-profit”.  Acest lucru ne-a ajutat de-a lungul anilor să combatem situaţii dificile pentru organizaţie.  Ne-am păstrat numele şi continuăm să avem succese.

Datorită eforturilor şi persistenţei lui Jon, comunitatea noastră a avut onoarea de a găzdui Familia Regală a României în Los Angeles.

Prima vizită a fost făcută de Principesa Sofia în anul 1986 după care în 1988 Regele Mihai şi Regina Ana au vizitat Los Angeles. Acesată vizită a fost prima şi cred că şi unica vizită făcută de Regele Mihai şi Regina Ana, unei comunităţi româneşti de peste hotare. A fost un eveniment de onoare şi mândrie pentru toţi, şi acest fapt a fost numai datorită lui Jon Cepoi.
Fiind o organizaţie de ajutor şi caritabilă, eforturi au fost făcute şi am trimis medicamente, haine şi bani în România! Jon era primul care lua iniţiative şi se implica.
Cred că ar fi prea mult să enumerăm fiecare vizită de personalităţi din academie, artă, chiar politicieni care au avut ocazia să cunoască comunitatea, să afle cât mai multe despre societatea noastră, să fim cunoscuţi şi în România.
După ce s-a retras din rolul de Preşedinte, Jon a continuat să participe la toate activităţile societăţii, încurajând mereu pe fiecare să ia parte şi să se implice. Cu vocea lui blajină, nu te lăsa până nu acceptai să te implici…aşa cum de fapt a fost experienţa mea personală şi a celorlalti care sunt prezenţi azi aici.
Mai important însă, a fost şi este, faptul că am devenit şi prieteni, fiind ca o familie, petrecând onomastici, An Nou şi aniversări împreună.
După ce Jon şi Stela s-au mutat în Las Vegas, am continuat şi mentinut aceeaşi legătură. Jon a rămas activ în Societate  participând la evenimentele organizate de Viitorul Român, iar noi am făcut vizite frecvente la ei.  Întotdeauna cu voie bună şi ospitalieri, aşa cum sântem noi românii. Chiar se supărau, dacă nu treceam doar 15-20 de minute să le zicem Hello!!!!
Societatea Viitorul Român a pierdut un om deosebit, cu multe calităţi, demn, plin de onoare şi mândru de tara de unde a venit.  Ne-a făcut onoare să-l cunoaştem, şi să fim prieteni.
Din partea Societăţii Viitorul Român, transmitem sincere şi adînci condoleanţe, lui Stela, iubirea vieţii lui Jon, şi întregii familii.
Fiind o personalitate, şi cunoscut de mulţi, am primit nenumărate  cereri de a transmite lui Stela şi familiei condoleanţe.  Am să numesc  pe cât mai mulţi, cu speranţa că nu am omis pe nimeni:
Bordul Executiv – Virgil Adumitroaie, Adrian Barbu, Georgeta Bostean, Marian Sârbu, Dana Moldovan, Aura Imbarus, Mara Chindris, Victor Sârbu, Viorel şi Susan Petrescu.
De asemenea pe Facebook:
Rafina Petrescu-Edenburger, Paul Petrescu,
Irina Mateescu, Simona Istrate, Liviu Niţă,
Maddy Leonte, Marilena Teodorescu, Vasile Leuca  şi mulţi alţii.

Dumnezeu să-l odihnească!
Ionela Kloes
31 Martie, 2016