E o luna a regăsirilor sufletești pentru mine…Simt eminescian în ianuarie… Începe un nou an, alunecând grăbit pe unda nostalgică a amintirilor împlinite sau a zâmbetelor pierdute în lumea regretelor. Eminescu, privind la stolul cocorilor, adică al toamnelor, scria, cu o cruntă finalitate: “Zboară ce pot/ Și-a lor întrecere/Veșnică trecere/Asta e tot.”
Ianuarie e și un timp al promisiunilor pe care ni le facem nouă înșine și celorlalți, cu îndârjirea și entuziasmul proprii începutului de an. De multe ori, promisiunile au ca scop rectificarea unor frustrări ale anului precedent, funcționând ca bilanț și pariu cu tine însuți sau cu viața. Prima luna a anului are doua fețe, asemenea zeului Ianus, una care privește în urmă, spre anul abia trecut, în timp ce cealaltă scrutează viitorul noului an.
Toamna lui 2012 s-a scurs și ea pe aripile cocorilor eminescieni, înscriind însă în cronica Societății Culturale “Viitorul Român” alte două evenimente de care ne amintim cu plăcere și, de ce nu, cu satisfacție. Întâlnirea cu mezzosoprana româncă Roxana Constantinescu îl marchează pe primul.
Eu și soțul meu, Virgil, avuseserăm bucuria de a face cunoștință cu încântătoarele mezzosoprane Ruxandra Donose și Roxana Constantinescu în 2011, artistele românce interpretând cu aplomb, umor elegant și incomparabilă măiestrie rolurile Dorabellei și Despinei în opera buffa mozartiană “Così fan tutte”. Deși ne obișnuiserăm cu producții operatice los angeline de un profesionalism și o realizare artistică desăvârșite, spectacolul ne-a delectat prin abordarea onestă și proaspătă, plină de umor, excelență scenică și jovialitate. Vraja de nestăvilit a muzicii împlinite în toată splendoarea de maturitate a marelui Mozart urmărește o poveste menită să alunge iluzia și să reveleze realismul slăbiciunilor omenești, pe care protagoniștii și le asumă în final cu multă bravură. Roxana, cu care am menținut legătura, s-a reîntors la Los Angeles Opera în stagiunea 2012-2013, cu rolul zănaticei țărăncuțe Zerlina din opera mozartiană “Don Giovanni”, ocazie cu care Societatea “Viitorul Român” a organizat, pe 29 septembrie 2012, o întâlnire și sărbătorire a talentatei noastre mezzosoprane pe pământ californian. Roxana Constantinescu a rămas încântată de restaurantul “Orange Hill”, care, pe lângă oferta unui brunch pantagruelic, e situat pe o culme de deal, un promontoriu cu belvedere încântătoare asupra Văii San Gabriel, în zare conturându-se chiar și silueta insulei Catalina. La eveniment au fost prezenți in jur de 30 de români iubitori de opera din diaspora californiană, printre care Ionela Kloes, președintă a “Viitorului Român” și Virgil Adumitroaie, vicepreședintele Societății. Fire afabilă și sinceră, tânăra mezzosoprană a răspuns cu jovială prietenie întrebărilor celor prezenți, revelându-le meandrele carierei sale de succes, de la copilăria muzicală în Corul de Copii Radio din București până la debutul pe faimoasa scenă lirică vieneză în 2007, în opera “Flautul fermecat” de Mozart. Ne-a mai spus că, între multele roluri de operă care-i sunt dragi, un loc special îl ocupă cel al Charlottei din opera “Werther” de Massenet. În ziua următoare, pe 30 septembrie, am avut privilegiul de a ne reîntâlni cu vocea”senzuală, catifelată, de ciocolată” a Roxanei în rolul Zerlinei din “Don Giovanni”, minunata operă mozartiană, în care viața și moartea se întrepătrund, pe fondul misterului întunecat al simțirilor omenești.
“În zbor săptămânile” au trecut și, parafrazându-l pe Topîrceanu, ne-au regăsit stolurile toamnei pe 10 noiembrie 2012, din nou împreună, prieteni și cunoscuți, la Balul Anual al Societății “Viitorul Român”, cel de-al doilea eveniment al toamnei 2012. Ca și în ocazii precedente, ambianța elegantă, de un rafinament retro, a fost oferită de Los Angeles Athletic Club, festivitatea desfășurându-se în Main Hall. Sala fusese renovată recent, încântând prin lambrisarea discretă, în culori calde, de pământ, replica perfecta a stilului de decorațiuni interioare al anilor ’40. Aranjamentele florale rafinate și vesele de la “Diana Flowers” decorau festiv fiecare dintre cele 30 de mese, în timp ce lângă podium erau arborate steagurile României, Statelor Unite și Uniunii Europene. Seara a fost inaugurată de Ionela Kloes și Virgil Adumitroaie, președinta și vicepreședintele Societății, prin discursurile amfitrionic și de prezentare a misiunii culturale a “Viitorului Român”, urmate de salutul domnului Ovidiu Grecea, Consul ad interim al României la Los Angeles. Meniul savuros, asezonat de muzica variată și antrenantă, asigurată de George Rotaru și DJ Jeff, precum și un inedit concurs de dans au completat ingredientele unei serate de gală, cu mulți prieteni, vechi și noi, un moment de bucurie devenit, de-a lungul mai multor ani, un ritual în șirul evenimentelor anuale ale Societății “Viitorul Român.”
Ianuarie eminescian e mereu pentru mine o lună a bilanțurilor și regăsirilor, luna lui Ianus, o lună duala, cum o descrie și numele… Privim nostalgic, arghezian, spre “vremile, vârstele și orele” anului vechi, cu promisiunea împlinirilor tinere, la poarta anului ce se deschide, iată, și la “Viitorul Român.”